În urmă cu două luni, în România a demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19. Imunizarea a început cu medicii. Prima persoană vaccinată a fost asistenta medicală Mihaela Anghel. Aceasta a făcut parte din echipa care a tratat primul caz de infecţie cu coronavirus. De sâmbătă, 27 februarie, încă 156.000 de români, persoane din categoriile de risc, se pot înscrie pentru a se vaccina, pentru că sunt disponibile vaccinuri şi au fost deschise noi cabinete. Până acum, în două luni, s-au imunizat aproape 900 de mii de persoane în România şi au fost raportate puţin peste 5.000 de reacţii adverse.
România se află pe locul 7 în lume şi pe locul 2 în Europa în ceea ce priveşte vaccinarea cu ambele doze de vaccin anti-Covid, a anunţat vineri Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).
890.068 de persoane au fost imunizate în România, de la startul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, potrivit datelor Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV). Dintre acestea, 615.965 au primit şi cea de-a doua doză de vaccin.
Au fost înregistrate 5.068 de reacţii adverse, 690 de tip local şi 4.378 de tip general.