Două centre de vaccinare pentru imunizarea populaţiei din judeţ care trebuiau să devină funcţionale luni, la Panciu şi Tîmboeşti, nu au putut fi deschise din cauza lipsei de personal medical care să le deservească, potrivit prefectului judeţului Vrancea, Gheorghiţă Berbece.
"În acest moment, nu putem operaţionaliza centrul de vaccinare de la Tîmboeşti, din cauza faptului că nu avem personal care să asigure supravegherea postvaccinală şi triajul. Şi mă refer aici strict la medici. Pentru a funcţiona centrul de vaccinare, este nevoie de minimum şase medici, în trei ture a câte patru ore, doi medici pe tură. Nu am reuşit să identificăm pentru centrul de la Tîmboeşti personal medical necesar. Pentru centrul de vaccinare de la Panciu, avem o înţelegere cu mai mulţi medici să desfăşoare aceste activităţi. Vom deschide acest centru pe data de 15 februarie, pentru că aşa a fost stabilit de către Ministerul Sănătăţii şi Centrul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2", a declarat Gheorghiţă Berbece.
Prefectul a subliniat faptul că, deşi există cadru legal pentru plata medicilor, aceştia nu doresc să se implice.
"Ne îngrijorează acest aspect, că nu putem deschide aceste centre, neavând personalul necesar. Deşi există cadru legal care să asigure plata suplimentară a activităţii desfăşurate în centre, medicii nu doresc să se implice în această activitate", a precizat Berbece.
Judeţul Vrancea are, în acest moment, trei centre de vaccinare, la Focşani, Adjud şi Odobeşti, şi alte trei centre dedicate exclusiv imunizării personalului medical, la Spitalul Municipal Panciu, Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Focşani şi Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Alexandru Popescu" Focşani.
De la începutul campaniei de vaccinare şi până luni, în Vrancea s-au vaccinat 9.513 persoane cu prima doză şi alte 2.718 au făcut şi rapelul.
Sursa: Agerpres