Dornici să se vaccineze

Dornici să se vaccineze

De astăzi, în judeţul Iaşi au devenit funcţionale încă 8 centre de vaccinare! Sunt primele din mediul rural, iar oamenii sunt bucuroşi că serul a ajuns în cele din urmă şi la ei. În total, în cel mai mare judeţ al Moldovei funcţionează 27 de centre de vaccinare.

Căminul cultural din comuna Ciurea s-a transformat în centru de vaccinare pentru localnicii din zonă. Alexandru Maftei este unul dintre aceştia. Lucrează la clubul de rugby din Iaşi. Face zilnic naveta aşa că este expus în permanenţă riscului de infectare cu SARS COV 2. Abia aşteaptă să fie imunizat.

Iar azi a venit ziua cea mare. A completat fişa, i s-a luat tensiunea şi a făcut vaccinul.

La căminul cultural din Ciurea s-au format cozi încă de la primele ore de la deschidere, semn că oamenii au aşteptat cu nerăbdare să se poată vaccina.

Începând de astăzi, în judeţul Iaşi sunt funcţionale 27 de centre de vaccinare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt