Doar un sfert dintre pacienţii spitalizaţi cu COVID-19 îşi revin complet la un an de la infectare, arată un nou studiu realizat de cercetătorii britanici. Studiul a fost prezentat la Congresul european de microbiologie clinică şi boli infecţioase de la Lisabona şi publicat în The Lancet Respiratory Medicine.
Cercetătorii au analizat datele obţinute de la pacienţi adulţi internaţi în 39 de spitale din Marea Britanie între 7 martie 2020 şi 18 aprilie 2021. Recuperarea acestora a fost evaluată prin măsurarea diferitelor informaţii furnizate de examinarea pacienţilor, la cinci luni şi la un an după ieşirea lor din spital. De exemplu, au fost prelevate probe de sânge de la participanţii la studiu în timpul vizitei efectuate la cinci luni după externare, pentru a analiza prezenţa diverselor proteine inflamatorii, scrie Agerpres.