Disperate să se vaccineze

Disperate să se vaccineze

Dorinţa de se vaccina cât mai rapid pentru COVID este atât de mare încât mulţi, bogaţi sau săraci, sar peste rând. Astăzi, ministrul Sănătăţii din Argentina a demisionat după ce a facilitat prietenilor săi imunizarea chiar în sediul ministerului pe care îl conduce, în vreme ce Statele Unite două femei au s-au deghizat în bunicuţe pentru a fi injectate cu cea de-a doua doză a serului împotriva noului coronavirus.

Cele două femei din imagini, în vârstă de 34 şi respectiv 44 de ani, au fost demascate de autorităţi chiar în momentul în care s-au prezentat la un centru medical pentru a face rapelul vaccinului pentru coronavirus. Deghizate în bunicuţe, ele sau lovit de această dată de un medic vigilent. Acesta a observat că datele de naştere nu corespund cu cele folosite la înregistrarea pentru vaccinare.

Cu orice preţ au vrut să se vaccineze şi mai mulţi apropiaţi ai ministrului Sănătăţii din Argentina. Scandalul a ieşit la iveală după ce un jurnalist a recunoscut public că s-a numărat printre cei imunizaţi chiar în sediul ministerului fără a avea nicio programare. A urmat imediat o scrisoare de demisie din partea ministrului adresată şefului statului argentian.

Fenomenul vaccinărilor ilegale a fost relatat şi de presa canadiană .Recent, un milionar şi soţia au fost amendaţi după ce s-au imunizat într-o mică comunitate aflată aproape de cercul polar, a cărei populaţie avea prioritate la vaccinare. Cei doi au zburat acolo cu avionul personal şi au pretins că sunt muncitori la un motel din zonă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt