Moderna nu vrea să dezvăluie reţeta pentru vaccinul anticovid. Directorii companiei au ajuns la concluzia că producţia mărită a propriilor fabrici va creşte rezervele mondiale de vaccin. Naţiunile Unite au presat compania ca să împărtăşească reţeta.
Noubar Afeyan, director Moderna, a spus că s-a luat în calcul dezvăluirea formulei vaccinului bazat pe tehnologie ARN. Însă s-a ajuns la concluzia că e mai sigur ca Moderna, care deja are experienţă, să le fabrice.