Din nou fără căldură în spital

Din nou fără căldură în spital

Problemele se ţin lanţ la spitalul Matei Balş din Capitală. Pentru a doua oară în mai puţin de două spătămâni, unitatea medicală a rămas fără căldură. Mărturiile pacienţilor ţinuţi în frig sunt cutremurătoare.

După ce în urmă cu 10 zile, o avarie a sistemului de termoficare lăsa fără căldură Institutul Naţional de Boli
Infecţioase Matei Balş din Capitală, situaţia se repetă. Lipsa apei calde este şi ea o problemă uriaşă. Pacienţii bolnavi de COVID fac faţă cu greu şocului termic la care sunt expuşi. Unul dintre aceştia a preferat chiar să se externeze decât să îndure condiţiile din salon.

În ciuda acestor mărturii, conducerea spitalului neagă existenţa problemelor semnalate de pacienţi. Apa caldă reprezintă însă o necesitate în special pentru personalul medical. Decontaminarea echipamentelor şi a angajaţilor spitalului este imposibilă în condiţiile în care la robinet curge doar apă rece

Precedenta avarie care a afectat atât spitalul Matei Balş cât şi Colentina a fost remediat în aproximativ 24 de ore. Atunci ca şi acum soluţia pentru lipsa căldurii a fost una desprinsă din evul mediu: pacienţilor li s-au distribuit pături suplimentare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt