Industria turismului din judeţul Tulcea a înregistrat, în 2020, pierderi de 17,55 milioane de euro, în contextul în care numărul celor care au vizitat judeţul a fost cu 29% mai mic decât cel din anul precedent, din cauza crizei sanitare, susţine Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD). Preşedintele AMDTDD, Cătălin Ţibuleac, a declarat, pentru Agerpres, că, anul trecut, 119.019 turişti au ajuns în judeţ, mai puţini cu 29% decât în anul 2019, când s-au înregistrat 168.412 turişti, dar mai mulţi cu circa 15% decât în anul 2017, atunci când judeţul a fost vizitat de 100.430 de persoane.
"2020 urma să fie un an de vârf, dar criza sanitară şi cea economică au afectat industria. Din fericire, cu toate că a fost un an greu, cu pierderi, 2020 se situează peste 2017. Avem un plus de 15% faţă de 2017, ceea ce dovedeşte că asociaţia, înfiinţată în 2018, alături de parteneri, a avut o promovare continuă şi echilibrată a întregii destinaţii, iar roadele s-au văzut chiar şi într-un an complicat ca 2020", a declarat preşedintele AMDTDD