Majoritatea vaccinurilor au efecte secundare, iar vaccinurile împotriva COVID nu se abat de la această regulă. Oamenii sunt asiguraţi că, dacă simt o durere la locul înţepăturii, sau oboseală, sau dureri de cap, acestea sunt semne că sistemul imunitar funcţionează cum trebuie. Acest lucru i-a făcut pe unii să se întrebe: dacă sistemul imunitar face ce trebuie să facă, înseamnă că dacă nu am efecte secundare sistemul meu imunitar nu e pregătit să mă protejeze?
Staţi liniştiţi, nu înseamnă asta, scrie site-ul The Conversation. Testele clinice făcute de Pfizer arată că 50% dintre participanţi nu au simţit niciun efect secundar semnificativ şi totuşi 90% dintre participanţi au dezvoltat imunitate împotriva coronavirusului. Iar în cazul vaccinului Moderna, se arată că, în vreme ce efectele secundare pot să apară la un om din zece, vaccinul îi protejează pe 95% dintre cei care îl fac.
Acest lucru poate fi explicat dacă luăm în considerare felul în care organismul dezvoltă imunitate împotriva virusurilor în momentul este primeşte un vaccin. Majoritatea vaccinurilor împotriva COVID, inclusiv cele deja autorizate, folosesc o proteină virală care se găseşte pe suprafaţa coronavirusului, cunoscută ca proteina-ţepuşă sau proteina S, care mimează infecţia pe cale naturală şi declanşează răspunsul imun al organismului.