Cum îi aşteaptă Feteştiul pe cei 2.000 de bucureşteni programaţi la vaccin. Bonus: Nu vor plăti taxa de pod

Cum îi aşteaptă Feteştiul pe cei 2.000 de bucureşteni programaţi la vaccin. Bonus: Nu vor plăti taxa de pod

Peste 2.000 de bucureşteni au profitat de scurta breşă ivită duminică în platforma de vaccinare şi s-au programat pentru prima doză de vaccin, în aprilie, la Clubul Pensionarilor din Feteşti. Medicul coordonator al centrului este încântat de oaspeţi, dar unii localnici, în frunte cu primarul, nu prea. Edilul consideră că sistemul de vaccinare este greşit. Are şi un argument: spune că centrul vizat de bucureşteni a fost făcut din banii Feteştiului şi-ar fi trebuit să onoreze, cu prioritate, solicitările localnicilor.

Pandemia a lăsat pensionarii Feteştiului fără club social. Covidul le-a interzis şi şahul, şi tablele şi rummy. Primăria a transformat însă locul socializării de altă dată în centru de vaccinare. L-a deschis luni, cu un plan clar: 100 de localnici pot începe aici imunizarea, exclusiv cu serul Moderna.

Socoteala primăriei nu s-a potrivit, totuşi, cu cea a sistemului românesc de vaccinare. Duminică, înaintea debutului etapei a treia, posesorii unei aplicaţii au fost alertaţi că Feteştiul are 2.400 de locuri libere pentru vaccinare.

Amelia Elena Gheorghe, medic, coordonatorul centrului de vaccinare: „A fost o breşă, câteva minute! Aceşti copii sunt purtătorii de vector, de virus, mergând în colectivităţi! Eu nu cred că-i nimic întâmplător! Aşa că ei, vaccinaţi, sunt câştigaţi!”

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt