Cozi la ridicarea voucherelor de vaccinare în prima zi în care se distribuie

Cozi la ridicarea voucherelor de vaccinare în prima zi în care se distribuie

Sute de persoane s-au prezentat, miercuri, la centrele de vaccinare din Arad unde se acordă vouchere celor care s-au imunizat împotriva COVID-19 începând cu luna septembrie 2021, astfel că s-au format cozi în prima zi în care aceste tichete valorice sunt distribuite.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiş, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că în judeţ au sosit 80.000 ce vouchere, ceea ce înseamnă că 30.000 sunt în avans.

"Avem în jur de 50.000 de persoane care s-au vaccinat începând cu luna septembrie şi aşteptau să ridice voucherul în valoare de 100 de lei. Am primit suficiente, chiar şi în avans. În total avem 80.000 de bucăţi, iar de la prima oră au fost distribuite la centre. În continuare vom distribui circa 20.000 de tichete la medicii de familie. Oamenii au venit în număr mare să le ridice pentru că, aşa cum se ştie, anul trecut am avut o sincopă şi nu au venit la timp aceste vouchere", a spus Horea Timiş.

Încă de la ora 8,00, zeci de oameni aşteptau în faţa fiecărui centru pentru a-şi ridica taloanele valorice pentru alimente.

Primăria Arad a anunţat că distribuirea voucherelor de vaccinare a început miercuri pentru cei care au schema completă şi s-au imunizat începând cu data de 3 septembrie 2021. Conform sursei citate, prin schemă completă de vaccinare se înţelege două doze din serul Pfizer, o doză din serul Johnson&Johnson, două doze din serul Moderna sau două doze din serul Astra Zeneca.

Persoanele care s-au imunizat la centrul de vaccinare de pe strada Predeal sau în centrul din cartierul Gai se vor prezenta în vederea ridicării voucherului la centrul amenajat în incinta Cinematografului Grădişte, iar cei care s-au vaccinat la unul dintre centrele din Aradul Nou, Micălaca sau Drive Thru îşi vor putea ridica voucherul de la centrul amenajat în Cinematograful Arta. Programul de ridicare este între orele 8,00 şi 20,00.

Voucherele se vor ridica personal, în baza cărţii de identitate şi a adeverinţei care atestă vaccinarea.

Sursa< Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt