Pandemia de coronavirus atinge cote alarmante în India. Numărul deceselor provocate de COVID-19 a trecut pragul de 200 de mii, iar sistemul sanitar din a doua cea mai populată ţară a planetei se află în pragul colapsului. Doar în ultimele 24 de ore, autorităţile au raportat peste 360 de mii de noi infectări.
Situaţia sanitară din India a a ajuns într-un punct critic. Spitalele sunt supra-aglomerate, iar pacienţii duc lipsă de
oxigen şi de medicamente. Ambulanţele sunt insuficiente, iar oameni care au contractat forme grave de COVID au ajuns să moară pe stradă. Cifrele oficiale cu privire la rata deceselor, deşi uriaşe, sunt contestate de experţi.
Crematoriile din întreaga ţară funcţionează fără întrerupere. Imaginile sunt cutremurătoare. Mii de cadavre au fost incinerate pe ruguri amplasate în parcuri, parcări şi chiar în stradă.
Depăşite de situaţie, autorităţile indiene au cerut ajutor internaţional. Primele echipamente au început deja să
sosească în ţară.
Şi România se alătură ţărilor care sprijină India în lupta cu pandemia. Autorităţile au trimis pe cale aeriană 80 de
concentratoare de oxigen, 75 de butelii de oxigen şi 20 de dispoziţive de oxigenoterapie.