Un ieşean confirmat pozitiv cu noul coronavirus, ajuns la spital în stare gravă, a plecat din ATI, spunând că nu crede în COVID-19. Medicii se aşteaptă ca el să moară acasă sau să se întoarcă în stare gravă.
Un bărbat în vârstă de 68 de ani a ajuns la începutul săptămânii în stare gravă la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi, fiind confirmat pozitiv la noul coronavirus. El a fost internat direct în secţia de Terapie Intensivă, pentru că nu putea să respire. De asemenea, el avea nevoie de dializă, suferind de insuficienţă renală acută. După doar câteva zile, în care începuse să se simtă mai bine, ieşeanul a cerut să plece acasă, fiind unul dintre cei care cred că virusul nu este atât de periculos.
„Bărbatul nu a necesitat intubare, şedinţele de dializă şi tratamentul administrat în ATI au îmbunătăţit foarte mult starea generală de sănătate. I-au fost explicate aceste riscuri la care se supune, atât din perspectiva faptului că i-ar putea infecta pe ceilalţi membri ai familiei, cât şi din perspectiva necesităţii de a continua şedinţele de dializă”, a explicat conf.dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al Spitalului „Parhon”, conform ziaruldeiasi.ro.