Copiii de până la 14 ani, cei mai afectaţi de gripă

Copiii de până la 14 ani, cei mai afectaţi de gripă

Reluarea cursurilor a umplut nu doar băncile claselor, ci şi spitalele de pediatrie. Revenirea în şcoli a copiilor a dus la o explozie a numărului de cazuri de gripă şi infecţii respiratorii. Sunt peste o sută de mii la nivel naţional. Una din zonele în care boala face ravagii este Vrancea. Doar în ultimele zile, în spitalul judeţean au fost internaţi 38 de copii în stare gravă.

Judeţul Vrancea numără, doar în ultima săptămână, şi până acum 1.110 cazuri de gripă şi viroze respiratorii. Mulţi dintre cei care se prezintă la camera de gardă prezintă simptome care necesită internare. Secţia de pediatrie este sufocată de pacienţi.

În secţie sunt doar 52 de paturi.Iar medicii se gândesc cu groază că perioada următoare va aduce mai mulţi pacienţi decât locuri disponibile în spital. Doar în ultima săpătămână, cadrele medicale au diagnosticat 1.100 de cazuri de gripă şi de viroze respiratorii. Din cauza numărului mare de bolnavi, DSP Vrancea a luat primele măsuri la nivelul spitalelor.

Specialistii aniticipează că numărul cazurilor de gripă şi infecţii respiratorii va continua să crească şi în următoarele săptămâni.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt