Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, estimează că din doua jumătate a lunii aprilie România ar putea vaccina 100.000 de persoane pe zi, iar în luna septembrie ar putea atinge la un număr de 10 milioane de persoane imunizate, "chiar cu a doua doză". Conform datelor prezentate de Gheorghiţă, rata de vaccinare în rândul personalului medical şi al centrelor medico-sociale depăşeşte 90%, procent peste aşteptări.
"Rata de vaccinare va creşte progresiv. Vom putea atinge din jumătatea a doua a lunii aprilie 100.000 de persoane pe zi, având în vedere că, de la acel moment, vom putea deschide cele 750 de centre care sunt prevăzute din etapa a doua, centre care prevăd circa 166 de cabinete de vaccinare. Avem o capacitate de vaccinare de peste 100.000 de persoane pe zi", a declarat Valeriu Gheorghiţă sâmbătă seară, la Antena 3, potrivit news.ro .
El a precizat că astfel, la 1 septembrie România ar ajunge la 10 milioane de persoane vaccinate, "chiar cu două doze".