Găsirea unor medicamente destinate bolnavilor cu COVID-19 cu termenul de valabilitate expirat, chiar dacă erau importate recent, a stârnit numeroase controverse. Una din firmele care a primit aviz de distribuire a acestora a fost Bio Eel SRL, avizul fiind dat de Monica Negovan, directoare în Ministerul Sănătăţii, care potrivit gândul.ro ar avea legături cu această firmă. Negovan a fost numită în funcţie în mandatul lui Vlad Voiculescu.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a cerut, miercuri, clarificări de la Agenţia Naţională a Medicamentului privind termenul de valabilitate al Favipiravirului importat din Ungaria pentru pacienţii cu COVID-19, deoarece pe blister scrie că a expirat în octombrie 2021, iar pe cutie că va expira în iulie 2022.