Cluj Napoca, de azi în scenariul roşu

Cluj Napoca, de azi în scenariul roşu

După mai multe săptămâni de creştere, Capitala a înregistrat astăzi a patra zi consecutivă de scădere a ratei de infectare. Incidenţa este de 6,85 de infectări la mia de locuitori. În schimb, Ilfovul rămâne în topul judeţelor cu 8.97 cazuri la mia de locuitori, în ultimele 14 zile. Pe locul al treilea se situează judeţul Cluj. De altfel, oraşul Cluj Napoca a intrat de astăzi în scenariul roşu.

Cu o rată de 7.66 cazuri la mia de locuitori, oraşul de la poalele Feleacului va fi închis începând cu ora 20. Din acest motiv, cei mai mulţi dintre clujeni au preferat să iasă din case în prima parte a zilei pentru a nu renunţa la mişcarea cu care s-au obişnuit şi pentru a încerca să păstreze o parte din normalul cu care erau obişnuiţi.

Vremea bună pare a fi de partea clujenilor, care se pot bucura în.voie de o plimbare în parc sau de o ieşire la terasă.

Mai puţin fericiţi sunt patronii de restaurante şi cafenele care trebuie să închidă la ora 18. Dacă nu au optat pentru serviciul delivery, situaţia lor este destul de dificilă.

Toate aceste măsuri se vor aplica în fiecare zi a săptămânii, până când rata de infectare va scădea sub 7.5.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt