Cîţu: Nu sunt de acord cu testarea gratuită

Cîţu: Nu sunt de acord cu testarea gratuită

Proiectul de lege prin care certificatul verde covid devine obligatoriu la locul de muncă a fost amanat din nou! După ce săptămâna trecută PSD si PNL au părut că au căzut de acord asupra unei variante finale a legii, astăzi, premierul Florin Cîţu a anunţat că nu mai susţine propunerea socialdemocraţilor ca testele pentru bugetarii nevaccinaţi să fie plătite de stat. Aşa că şedinţa Comisiei de sănătate, care ar fi trebuit să aprobe iniţiativa inainte de votul final din plenul Camerei Deputaţilor, a fost amânată

Proiectul de lege care introduce obligativitatea certificatului verde la locul de muncă a fost blocat astăzi în Camera Deputaţilor. Şedinţa Comisiei de sănătate a fost amânată, după ce premierul Florin Cîţu a anunţat public că nu este de acord ca testarea angajaţilor din sistemul public în primele două luni să fie suportată din bani de la stat - aşa cum doresc cei de la PSD.

Csaba Asztalos, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării susţine că nici certificatul, nici
testele gratuite nu sunt măsuri discriminatorii.

Sindicaliştii atrag atentia că obligativitatea certificatului verde la locul de muncă va crea o problema de personal, mai ales la nivelul specialistilor.

Zeci de persoane au mers la sediile partidelor politice şi au protestat faţă de obligativitatea documentului.

Mai întâi au scandat la sediul USR, apoi manifestanţii au mers şi la sediul PSD, dar şi la cel al PNL.

Proiectul de lege care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, atât la stat, cât şi la privat, a fost respins de Senat şi urmează să fie dezbătut şi votat de Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt