Cîmpeanu: Copiii vor merge fizic la şcoală

Şcoala începe pe 13 septembrie. Cu toţi elevii în bănci. Este anunţul făcut de ministru Educaţiei. Elevii şi profesorii
nevaccinaţi nu vor fi testaţi periodic, ci doar atunci când prezintă simptome. Între timp, sistemul de învăţământ stă pe un butoi de pulbere. 97 la sută din notele de la examenul de titularizare al profesorilor au fost schimbate în urma contestaţiilor.

Şcoala online devine istorie. Din toamnă cursurile se reiau fizic în toate unităţile de învăţământ din România. Chiar dacă pandemia nu s-a terminat, elevii şi profesorii nu vor mai fi testaţi în şcoli. Direcţia de Sănătate Publică va fi sesizată punctual, acolo unde apar semnele bolii. În cazul apariţiei de noi focare, şcolarii neimunizaţi vor fi trimişi acasă. Luna aceasta, ministerul educaţiei va da startul unei campanii de imunizare chiar în interiorul şcolilor.

Pe acest fundal în şcolile din România stă să izbucnească un scandal uriaş. În urma contestaţiilor, 97 la sută dintre notele profesorilor care au susţinut examenul de titularizare au fost modificate.

În acest context, Ministerul Educaţiei a suplimentat numărul de posturi din sistem cu 4.500 de locuri.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt