Centrul de vaccinare drive thru îşi încetează activitatea

 Centrul de vaccinare drive thru îşi încetează activitatea

Centrul de vaccinare drive thru Kaufland Sud din municipiul Buzău, aflat pe strada Unirii nr.1, îşi va înceta activitatea începând cu data de 15 mai, informează Instituţia Prefectului.

Potrivit sursei citate, persoanele care doresc să se vaccineze împotriva noului coronavirus se vor putea adresa medicilor de familie.

"După această dată, persoanele care doresc să se vaccineze cu orice tip de vaccin împotriva COVID-19 se pot adresa, pentru programare, medicilor de familie vaccinatori, lista acestora putând fi consultată pe site-ul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Buzău (...) De menţionat că începând cu data de 1.07.2022, activitatea de vaccinare împotriva COVID-19 se va realiza exclusiv prin cabinetele de asistenţă medicală primară", se arată într-un comunicat de presă remis marţi AGERPRES.

Prefectura Buzău precizează că de la începutul campaniei de vaccinare la nivelul judeţului au fost administrate 292.396 doze de vaccin anti-COVID 19.

De asemenea, de la începutul pandemiei de coronavirus şi până în prezent, în judeţul Buzău au fost depistate 39.111 de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 966 dintre acestea au decedat.

Conform Direcţiei de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore la nivelul judeţului s-au efectuat 561 de teste de depistare a infecţiei cu SARS COV-2, înregistrându-se 9 cazuri noi de infectare şi un caz de reinfectare. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt