Cel mai mare spital cu pacienţi cu COVID-19 din judeţul Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), a anunţat, marţi, că angajează trei medici în specialitatea Boli Infecţioase, în condiţiile în care de nouă luni există doar doi medici infecţionişti, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.
"În această perioadă dificilă, cea mai importantă resursă în lupta cu pandemia este resursa umană. Pentru un spital şi pacienţii săi, medicii înseamnă viaţă. Iar SCJU Sibiu are nevoie de medici infecţionişti care să ajute actualul colectiv al Secţiei Boli Infecţioase în lupta continuă cu Sars-Cov2. Astfel, SCJU Sibiu angajează, pe perioadă determinată, 3 medici specialişti sau primari în specialitatea boli infecţioase. Dosarele de înscriere se depun până la data de 10 decembrie, ora 15.00, la Serviciul Resurse Umane din cadrul SCJU Sibiu", se precizează în comunicatul spitalului sibian.
Sursa: Agerpres