Cât de periculoasă este „tulpina indiană” a coronavirusului?

Cât de periculoasă este „tulpina indiană” a coronavirusului?

Microbiologistul Patrick Berche, membru al Academiei franceze de medicină, spune despre tulpina indiană a coronavirusului că „în acest mutant regăsim variantele californiană, braziliană şi sud-africană, cocktail care-l face să fie atât de contagios”. Un mutant care atacă mai des şi tinerii, ba chiar şi copii.

În India, situaţia sanitară continuă să se degradeze de la o zi la alta. Vineri ţara a bătut un trist record mondial. S-au înregistrat 332.000 de cazuri noi de coronavirus, fiind a doua zi la rând cu record de infectări. În acelaşi interval de 24 de ore au murit 2.263 de persoane. Al doilea val al epidemiei este cu atât mai ucigător cu cât sistemul de sănătate al ţării este complet depăşit de situaţie. In plus, India este confruntată cu o nouă variantă a virusului. Noua variantă a coronavirusului apare în nomenclatorul specialiştilor sub numele de „B.1.617” şi a fost detectată pentru prima oară în octombrie anul trecut, nu departe de Nagpur, în centrul Indiei. Mare lucru nu se ştie însă despre această „variantă indiană” decât că este foarte contagioasă – de unde şi explozia de cazuri în India – şi, aparent, mai puţin accesibilă protecţiei vaccinale. Motiv pentru care a fost descris de unii drept „dublu mutant”. Este ce spune în esenţă şi Anne Genetet, deputata francezilor stabiliţi în Asia – şi deci în India – şi purtătoare de cuvânt a grupului prezidenţial LREM.

Afla mai multe desprecovid19pericoltulpina indiana
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt