Pandemia de Covid a afectat serios viaţa copiilor. Un raport UNICEF vorbeşte despre un regres cu privire la aproape toţi indicatorii cheie. A crescut numărul copiilor înfometaţi, abuzaţi, afectaţi de anxietate, care trăiesc în sărăcie ori sunt forţaţi să se căsătorească. În acelaşi timp, a scăzut accesul lor la educaţie, socializare, sănătate, nutriţie şi protecţie. Copiii s-au confruntat cu anxietate, depresie şi izolare în toată această perioadă, iar cei mai afectaţi sunt cei aflaţi în situaţii vulnerabile, a spus Pieter Bult, reprezentant UNICEF în România, într-o intervenţie la Digi24.
Concluzia care ar trebui să dea de gândit părinţilor, tutorilor, autorităţilor este că în anii următori, copiii vor rămâne cu traumele pandemiei.
"Un impact major a fost asupra educaţiei. Ştim că în jur de 170 de milioane de copii au pierdut aproape 1 an de educaţie din cauza închiderii şcolilor. Mulţi copii au putut continua cursurile în mediul online, dar ştim că 1 din 3 copii nu a putut accesa educaţia online", a declarat la Digi24 Pieter Bult, reprezentant UNICEF în România.
Copiii care se aflau într-o situaţie vulnerabilă înainte de pandemie au fost afectaţi şi mai mult, a precizat Pieter Bult.