Vieţile pacienţilor români au fost puse în pericol de lipsa de bani! Sistemul sanitar ajunsese la finalul verii în colaps financiar. Între timp, politicienii se certau la televizor şi amânau rectificarea zi după zi. Sunt concluziile ce se desprind din mărturia secretarului de stat din ministerul Sănătăţii, demis de premier, după cearta dintre USR PLUS şi PNL. Monica Althamer spune că întârzierea rectificării bugetare a dus la o lipsă acută de fonduri pentru o serie de pacienţi
Aşa s-au desfăşurat lucurile câteva luni bune. Şi asta fiindcă, pentru o perioadă, Guvernul a abandonat Ministerul
Sănătăţii. Asta reiese din declaraţiile fostului secretar de stat Monica Althamer. Care povesteşte că întârzierea rectificării bugetare dusese ministerul Sănătăţii într-o situaţie critică. Cele mai afectate au fost programele naţionale de sănătate pentru tratamentul pacienţilor cu HIV sau tuberculoză.
PremierUl Florin Cîţu a ştiut de situaţie. Cei de la Ministerul Sănătăţii au atenţionat încă din aprilie atât Ministerul de Finanţe, cât şi conducerea Executivului că este nevoie de fonduri.
În cele din urmă, prima rectificare bugetară din acest an a fost adoptată pe 7 septembrie. În ziua în care Ioana Mihăilă, alături de ceilalţi miniştri USR PLUS şi-au dat demisia. Câteva zile mai târziu, Florin Cîţu a demis-o pe Monica Althamer din funcţia de secretar de stat, deşi nu este membru de partid. Monica Althamer este navigator pentru pacienţii oncologici, iar după tragedia din Colectiv s-a implicat activ astfel încât răniţii să poată fi transferaţi.