Casa Naţională de Asigurări de Sănătate le oferă asiguraţilor un pachet de analize preventive, în fiecare an

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate le oferă asiguraţilor un pachet de analize preventive, în fiecare an

Asiguraţii vor putea beneficia anual, începând de la 1 iulie, de un pachet de analize de laborator care să-i permită medicului de familie să depisteze precoce nişte boli, a anunţat la Prima News Adela Cojan, preşedintele CNAS.

„Acest program va schimba paradigma din asigurările de sănătate. Până acum erau incluse doar persoanele peste 40 de ani, acum sunt incluse începând de la doi ani. Noi am prevăzut obligativitatea laboratoarelor de a programa aceşti pacienţi indiferent de valoarea plafonului. În afară de analize, medicii de familie sunt stimulaţi financiar să discute cu pacienţii despre cum pot evolua afecţiunile lor. Anul trecut 2 la sută din populaţia eligilă s-a prezentat la consultaţiile de prevenţie şi trebuie să aducem procentul la 20 la sută”, a spus Cojan.

Ea a explicat că va fi inversată piramida serviciilor medicale, de la tratarea cazurilor grave, la depistarea cazurilor în fază incipientă.

„Consultaţiile presupun realizarea unor riscograme pentru diabet, boli cronice de rinichi, tulburări mentale, cancer, demenţă, depresie sau Alzheimer şi multe alte boli”, a mai spus Adela Cojan.

Şi medicul de familie Gindrovel Dumitra consideră că acesta este un uriaş pas înainte.

„Examenul anual al pacientului oferă posibilitatea medicului de familie să descopere viitoare posibile patologii. Trebuie să facem populaţia să fie conştientă că e mai bine să previi decât să tratezi”, a arătat medicul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt