Numărul record de infectări a stârnit nelinişte şi în mediul universitar. Pentru a da o mână de ajutor în combaterea pandemiei, conducerea Universităţii din Oradea a cumpărat un aparat care elimină virusurile şi bacteriile de pe cărţile din biblioteca instituţiei. Sterilizatorul poate igieniza 6 volume în doar 60 de secunde. Volumele returnate pot ajunge din nou la raft şi apoi în posesia studenţilor în doar câteva ore.
Zecile de mii de studenţi care învaţă la Universitatea din Oradea trec în această perioadă prin emoţiile sesiunii de
iarnă. Cum la multe dintre materii, tinerii au nevoie lecturi suplimentare, aceştia preferă să înveţe la biblioteca din
campus. Cărţile circulă din mână în mâna iar riscul infectării cu virusul Sars-Cov 2 sporeşte şi el semnificativ. Pentru a reduce riscul îmbolnăvirilor, conducerea centrului universitar a cumpărat un sterilizator. Aparatul a costat
23.000 de lei.
În doar un minut pot fi sterilizate simultan nu mai puţin de 6 carţi.
La un alt etaj al bibliotecii a fost instalat unul dintre cele mai performante scanere de carte din România. Aparatul a costat nu mai puţin de 200.000 de lei.
La pachet cu aceste servicii, Universitatea din Oradea a cumpărat şi cititoare pentru cărţi electronice care vor fi puse la dispoziţia studenţilor în perioada următoare.