Patru comune din apropierea Timişoarei sunt, din această dimineaţă, din nou în carantină. Măsura a fost luată după creşterea alarmantă a ratei de infectare cu Covid19. Cele 4 localităţi au mai fost în carantină în luna noiembrie, iar acum sunt din nou închise.
Ordinul de carantinare zonala pentru 14 zile a fost dat aseară de Comitetul Naţional pentru
Situaţii de Urgenţă.
Astăzi s-au dat avertismente, însă, de mâine, cei găsiţi fără documente nu vor mai fi lăsaţi să intre în localităţi sau vor fi amendaţi. Deplasările în cele 4 comune pot fi făcute doar în baza unei declaraţii şi cu un motiv întemeiat.