Un maraton de vaccinare pentru copii ar putea fi organizat pe 1 iunie pentru cei care au între 16 şi 18 ani. Valeriu
Gheorghiţă a anunţat că până la finalul lunii mai, Agenţia Europeană a Medicamentului ar putea aproba accinarea cu Pfizer şi pentru copiii care au împlinit 12 ani. Dacă se va întâmpla acest lucru, şi cei din categoria 12-15 vor fi vaccinaţi la acest maraton.
Pe 31 mai şi 1 iunie s-ar putea organiza un maraton de vaccinare fără programare tocmai pentru cei mici, care nu au împlinit 18 ani.
Maratoanele de vaccinare par să atragă tot mai mulţi români. Unii se oferă chiar să le organizeze. Mai multe companii private s-au implicat pentru ca numărul de persoane imunizate să crească.
Datele oficiale arată că Bucureştiul are cel mai mare procent de persoane vaccinate, de 42% din populaţia eligibilă, adică dintre locuitorii care au peste 16 ani. Cea mai mică rată de imunizare este la Suceava. Acolo doar 14% din populaţie s-a vaccinat.
Valeriu Gheorghiţă estimează că la 1 august, jumătate din populaţia ţării va avea imunitate faţă de virusul sars cov 2, fie prin vaccinare, fie în urma trecerii prin boală.