Cercetătorul Octavian Jurma susţine că Valul 4 al pandemiei de COVID-19 a intrat în a cincea săptămână de creştere accelerată şi, cum vaccinarea este un eşec, iar măsurile de prevenţie sunt aproape inexistente, până la finalul lunii septembrie, în mod clar evoluţia pandemiei va fi neîngrădită în următoarele şase săptămâni. La începutul şcolii, pandemia ar putea fi în scenariu galben sau chiar roşu.
Expertul susţine că a aplicat un algoritm de calcul optimist, dar şi aşa cifrele pandemiei tot nu arată bine. Concret, la data începerii şcolilor, Capitala va fi în scenariul galben, în cel mai bun caz. „Am plecat de la o rată curentă de creştere, aplicând ipoteza optimistă că rata de creştere va scădea cu 10% săptămânal. Acest tip de prognoză este precis pe termen scurt şi progresiv mai imprecis cu fiecare săptămână. Nu am adăugat ipoteza că deschiderea şcolilor va mări rata de infectare, dimpotrivă, am păstrat rata de scădere.