Campanie de testare gratuită Babeş Papanicolau în zona Giuleşti-Sârbi

Campanie de testare gratuită Babeş Papanicolau în zona Giuleşti-Sârbi

Campania de testare gratuită Babeş Papanicolau continuă în Sectorul 6, aceasta desfăşurându-se în această săptămână de luni până vineri, pe strada Răsadniţei nr. 59, zona Giuleşti-Sârbi.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6, pot participa femeile care au domiciliul în Bucureşti şi Ilfov, nu este necesară trimiterea de la medicul de familie şi nici programare prealabilă, pacientele trebuie să aibă vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani şi să vină cu cartea de identitate.

Intervalul orar este 11.00 - 16.00. Limita maximă pe care o poate realiza unitatea mobilă este de 65 de teste gratuite pe zi. Recoltarea este efectuată de un medic al Institutului Oncologic Bucureşti.

Rezultatele se trimit în 14 zile pe mail sau pot fi ridicate prin recepţia Centrului de Sănătate "Sfântul Nectarie". Probele sunt lucrate la Institutul Oncologic Bucureşti.

Vineri, 25 iunie, a fost ultima zi de testare gratuită Babeş-Papanicolau la Centrul de Sănătate "Sfântul Nectarie". Un număr de 254 de femei au răspuns apelului la prevenţie lansat de Institutul Oncologic Bucureşti.

Campania de testare gratuită Babeş Papanicolau este derulată în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Centrul de Sănătate "Sfântul Nectarie".

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt