2022 a fost şi un an al zborurilor pentru salvare! Copii grav bolnavi au putut urma tratamentul de care aveau nevoie peste hotare, datorită Asociaţiei Blondie, ONG-ul care niciodată nu spune nu. Anul trecut, avioanele închiriate cu bani mulţi de asociaţie s-au ridicat de la sol de 52 de ori pentru viaţă. Nicio sumă nu este însă prea mare, nicio misiune prea grea atunci când vine vorba despre copii.
Din 2020 încoace Asociaţia Blondie închiriază avioane de linie şi organizează curse către spitale din străinătate pentru oricine are nevoie de ajutor. Zeci de mame au urcat cu acelaşi gând în avionele ridicate de la sol de Blondie.
Asociaţia Blondie a devenit sinonimă cu speranţa. În primăvară, Asociaţia Blondie a organizat zboruri şi pentru copiii refugiaţi grav bolnavi. Dar şi pentru cei care nu au avut părinţi să îi salveze din calea războiului: copiii din centrele de plasament ucrainene. Echipa Focus a fost într-unul dintre zboruri.
Peste o mie de copii insitutuţionalizaţi au fost evacuaţi din calea bombelor şi duşi în siguranţă în Antalya. În trei de ani de zboruri ale speranţei s-au adunat peste 405 mii de kilometri parcurşi. Asta înseamnă o distanţă mai mare decât până la Lună.
Cu toţii putem fi parte din această poveste uimitoare Detalii aflaţi pe pagina de Facebook Blondie şi pe site-ul asociaţiei. Blondie era numele de alint al lui Cristi, primul băieţel adoptat de Adelina Toncean. Nu a supravieţuit, dar a lăsat moştenirea binelui pe care mama lui o duce mai departe.
foto: facebook.com/AsociatiaBlondie