BioNTech lucrează la îmbunătăţirea vaccinului anti-COVID, pentru a putea fi transportat la temperatura camerei. Când va fi gata?

BioNTech lucrează la îmbunătăţirea vaccinului anti-COVID, pentru a putea fi transportat la temperatura camerei. Când va fi gata?

BioNTech lucrează la o formulă îmbunătăţită pentru vaccinul său, care să permită transportarea acestuia la temperatura camerei, a anunţat Ugur Sahin, fondatotrul companiei, într-un interviu pentru CNN, potrivit Mediafax.

BioNTech şi Pfizer au anunţat că vaccinul dezvoltat în colaborare a fost un succes în fazele de testare, dovedind o eficienţă de 95%. Însă condiţiile de transport şi păstrare a vaccinului sunt dificil de respectat: produsul trebuie ţinut la -75 grade Celsius, cu 50 de grade mai rece decât orice alt vaccin folosit în prezent în SUA. Cabinetele medicale, farmaciile şi laboratoarele de stat nu au congelatoare care să atingă temperaturi atât de scăzute.

Din acest motiv, cei de la BioNTech au anunţat că lucrează la o variantă a vaccinului, care poate fi transportată şi la temperatura camerei.

„Având în vedere faptul că dezvoltarea vaccinului a fost atât de rapidă, nu am reuşit să creăm condiţii mai stabile. Credem că în a doua jumătate a anului 2020 vom avea o formulă comparabilă cu orice alt vaccin”, a declarat Ugur Sahin.

Vaccinul BioNTech, eficienţă 95%

O analiză finală a studiului de fază 3 a vaccinului anti-COVID produs de Pfizer şi BioNTech arată că acesta a fost 95% eficient în prevenirea infecţiilor, chiar şi la adulţii în vârstă, şi nu a cauzat probleme serioase de siguranţă, a anunţat compania miercuri.

În cadrul studiilor au fost raportate 170 de cazuri de infecţie cu coronavirus în rândul voluntarilor care au luat parte la teste. Dintre aceste cazuri, 162 de infecţii au fost la persoane cărora li s-a administrat placebo sau vaccinuri cu soluţie salină simplă, în timp ce opt cazuri au fost la participanţii care au primit vaccinul propriu-zis. Acest lucru rezultă o eficacitate de 95%, susţine compania Pfizer.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt