Construcţia celui mai mare centru de mari arşi pentru copii din curtea Spitalului Grigore Alexandrescu nu poate începe încă pentru că mai este necesar un aviz de demolare a unor clădiri vechi. Aviz ce ar trebui dat de Primăria Sectorului 1. Managerul spitalului spune că a cerut acest aviz în urmă cu mai multe luni. Timpul se scurge acum în defavoarea spitalului…care ar putea pierde 73 de milioane de euro! Atât a primit de la Banca Mondială pentru construcţia centrului. Urmăriţi un material realizat în exclusivitate de reporterii Focus.
Curtea spitalului Grigore Alexandrescu din Capitală ar putea să arate cu totul altfel în mai puţin de 3 ani. Primul şi singurul centru de mari arşi pentru copii din ţară ar trebui să fie gata la sfârşitul lui 2024.
Managerul spitalului, doctorul Alexandru Ulici, încearcă din 2016 să obţină avizul de demolare a unei clădiri din curtea interioară a spitalului. Construcţia este veche de mai bine de o sută de ani, iar din cauza gradului mare de degradare, aceasta se sprijină pe mai mulţi piloni.
Spitalul a obţinut mai multe documente, chiar şi de la Ministerul Culturii, pentru a atesta valoarea istorică aproape infimă a clădirii şi necesitatea de a fi demolată.
În acest moment conducerea spitalului aşteaptă hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bucureşti prin care terenurile şi clădirile spitalului trec din domeniul public în cel privat. Cu această hotărâre managerul spitalului trebuie să ajungă, din nou, la Primăria Sectorului 1 ca să obţină avizul de demolare. Abia după aceea va merge la Ministerul Sănătăţii care trebuie să demareze procedura de licitaţie pentru demolare şi apoi pe cea de construcţie. S-au pierdut însă 8 luni preţioase din cauza birocraţiei, luni în care s-ar fi putut deja finaliza
demolarea acelor clădiri şi s-ar fi putut începe construcţia noului centru, atât de necesar copiilor.