Autorităţile europene au aprobat utilizarea unui medicament împotriva artritei pentru tratarea COVID-19

Autorităţile europene au aprobat utilizarea unui medicament împotriva artritei pentru tratarea COVID-19

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat extinderea utilizării medicamentului RoActemra (Tocilizumab), folosit împotriva artritei, la pacienţii adulţi diagnosticaţi cu COVID-19 care au nevoie de tratament sistemic cu steroizi şi la cei care necesită suport de oxigen sau ventilare mecanică.

Specialiştii EMA şi-au bazat decizia pe datele unui studiu realizat pe mai mult de 4.000 de adulţi internaţi din cauza COVID-19. Ei au ajuns la concluzia că beneficiile aduse de utilizarea acestui medicament sunt mai mari decât riscurile pentru pacienţii din categoriile menţionate, potrivit unui comunicat al agenţiei europene, scrie Agerpres. Aprobarea oficială a medicamentului trebuie însă acordată de Comisia Europeană, care însă respectă de regulă recomandările formulate de EMA.

RoActemra, cunoscut şi sub denumirea de Tocilizumab este un medicament utilizat de regulă împotriva artritei. El a fost autorizat de urgenţă în luna iunie de autorităţile din Statele Unite pentru a fi administrat pacienţilor cu COVID-19 care au nevoie de oxigen.

Aprobarea acordată de EMA intervine într-o perioadă în care Europa a depăşit pragul de 75 de milioane de infectări cu noul coronavirus, iar omenirea se confruntă cu răspândirea noii variante Omicron.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt