Autorităţile au decis ca, începând de luni, restaurantele, cafenelele, barurile şi sălile de jocuri de noroc din municipiul Bistriţa să îşi reia activitatea în interior, cele din domeniul HORECA în limita a 30% din capacitate, după ce incidenţa cazurilor de COVID-19, calculată fără focare, a arătat că indicele a coborât sub 3 la mia de locuitori, potrivit unui comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului. Pentru ziua de 27 decembrie, Prefectura a raportat o incidenţă de 3,33 la mia de locuitori pentru municipiul Bistriţa, cu focare, şi de 2,92 la mie, fără focare, scrie Agerpres.
Decizia privind reluarea activităţii în interior în domeniul HORECA a fost luată la două luni după ce aceasta a fost stopată, ca urmare a înmulţirii cazurilor de infectare cu noul coronavirus la nivelul municipiului.