Au sfidat coronavirusul

Au sfidat coronavirusul
Picture of rock concert, music festival, New Year eve celebration, party in nightclub, dance floor, disco club, many people standing with raised hands up and clapping, happiness and night life concept

În timp ce lumea întreaga e în alertă, România se distrează ca în vremurile de dinainte de pandemie! La un local de fiţe din Predeal, a fost petrecere mare. Fără mască şi fără distanţare socială. Distracţia a fost întreruptă de poliţie şi jandarmerie. Agenţii au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 30.000 de lei. Iar unul dintre petrecăreţi s-a ales cu dosar penal după ce a prezentat un certificat verde care nu îi aparţinea.

Ca şi cum pandemia nu ar exista. Aşa s-au distrat sute de oameni la munte. Nu au ales liniştea naturii, ci s-au înghesuit la un local celebru pentru opulenţă. Printre efectele de lumini şi muzica dată tare, masca de protecţie a devenit o glumă bună, iar distanţarea socială… poveste.

Printre cei care au petrecut se numără şi Codin Maticiuc, care recent îl promova pe Nuţu Cămătaru.

La un moment dat, la petrecere au apărut şi poliţiştii şi jandarmii.

Agenţii au legitimat aproximativ 400 de persoane şi au verificat dacă aveau certificat verde. În total, au fost împărţite 76 de amenzi, în valoare de 32.500 de lei. Adică aproximativ 400 de lei de persoană. O nimica toată, dacă e să ne gândim la sumele mari care se cheltuiesc la astfel de petreceri.

Potrivit normelor în vigoare, spectacolele publice sau private în aer liber pot fi organizate în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului. Şi numai până la ora 21. De asemenea, purtarea măştii de protecţie şi asigurarea unei distaţe de cel puţin patru metri pentru fiecare persoană sunt obligatorii. Pentru un participant, petrecerea s-a încheiat cu dosar penal.

Regulile au fost încălcate şi în Capitală. Administratorii unui local din Centrul Vechi au decis să prelungească petrecerea după ora 21. Societatea comercială a fost amendată cu 5.000 de lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt