ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit romano-catolic de Bucureşti, anunţă că s-a înscris pe lista persoanelor care doresc să se vaccineze anti-COVID.
"Consider, ca şi Sfântul Părinte Papa Francisc, că a ne vaccina reprezintă un gest etic important, întrucât ne ferim atât pe noi, cât şi pe cei cu care intrăm în contact de infectarea cu COVID-19. În plus, vaccinându-ne, contribuim la stingerea pandemiei, la reluarea activităţii profesionale şi, implicit, la revenirea la o viaţă normală. De aceea, eu m-am înscris pe lista persoanelor care doresc să se vaccineze", afirmă arhiepiscopul mitropolit de Bucureşti, într-un comunicat postat pe site-ul ARCB.
El spune că, în consens, episcopii catolici din România şi-au exprimat sprijinul pentru campania naţională de vaccinare printr-o informare cât mai bună a preoţilor şi a enoriaşilor.
Conform Notei emise de Vatican, "vaccinarea nu este, prin lege, o obligaţie morală şi de aceea trebuie să fie voluntară". "În orice caz, din punct de vedere etic, moralitatea vaccinării depinde nu numai de obligaţia protejării propriei sănătăţi, ci şi de aceea a urmăririi binelui comun. Bine care, lipsind alte mijloace pentru a opri sau chiar şi numai pentru a preveni epidemia, poate recomanda vaccinarea, în special pentru protejarea celor mai slabi şi expuşi", arată documentul citat.
agerpres.ro