Arhiepiscopul Casia, pro vaccinare. ''Nu am auzit medic să se vaccineze cu moarte''

Arhiepiscopul  Casia, pro vaccinare. ''Nu am auzit medic să se vaccineze cu moarte''

Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, le-a transmis enoriaşilor, în cadrul unei predici online postate pe pagina oficială a Eparhiei, că este bine să asculte de sfatul medicilor în cazul vaccinării pentru că "de vreme ce ei se vaccinează... nu am auzit medic să se vaccineze cu moarte".

Ierarhul le-a cerut credincioşilor să lase deoparte interpretările privind compoziţia vaccinului şi să asculte ce spun medicii despre acesta.

"Călăuza mea, omul meu, care nu mă părăseşte niciodată, nu mă uită niciodată, nici pe patul de moarte, este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos. 'Eu am venit ca lumea viaţă să aibă'. Chiar credeţi că Dumnezeu lasă pe cineva să moară din cauza vaccinului? Ne înşelăm amarnic. Lăsaţi, fraţilor, interpretările, compoziţiile chimice ale vaccinului, şi ocupaţi-vă de compoziţia duhovnicească a omului. Lăsaţi medicii să ne spună, că ei au studiat 10, 20, 50 de ani trupul omenesc. Ştiu mai bine medicii ce este vaccinul. De vreme ce ei se vaccinează... nu am auzit medic să se vaccineze cu moarte. Nu am auzit medic care să scoată moarte. Medicul e făcut să scoată viaţă, iar preotul să scoată viaţă veşnică din noi. Acesta este Iisus Hristos, care nu ne lasă să murim în această pandemie. Şi le-a dat înţelepciune medicilor şi oamenilor să ieşim cât mai repede din izolare. Iată de ce eforturile tuturor, ale profesorilor, ale părinţilor, ale copiilor, sunt acelea să ne încărcăm cu energie pozitivă şi nu negativă", a spus Casian.

Înaltul prelat i-a îndemnat pe credincioşi să nu se mai informeze "de la persoane care nu sunt calificate în nimic".

"Boala e foarte ascunsă, se ascunde în teamă. Nu vedeţi ce teamă avem acum? Până acum ne-a fost teamă de virus, acum ne e teamă de vaccin. De ce? Pentru că încă persistă în noi această cavalcadă de ştiri, prea multe ştiri şi prea puţină cunoaştere. Preasfânta Biserică spune să îi întrebăm pe medici, să ne informăm, să nu luăm ştirile de la persoane care nu sunt calificate în nimic. Iar ştirile despre credinţă pe care nu le luăm de la preot, de la teolog, pot să ne rătăcească". a mai spus arhiepiscopul Casian.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt