Aproape o tonă de măşti de unică folosinţă au fost colectate, în ultimele trei luni, în Bucureşti, acestea fiind eliminate din mediu şi valorificate energetic, informează un comunicat transmis de organizatorii proiectului "Aruncă în siguranţă", organizaţia neguvernamentală "Oraşul Meu, Culorile Mele". Începând din luna iulie colectarea măştilor se extinde la nivel naţional.
Potrivit sursei citate, proiectul a fost extins la nivel naţional în 131 magazine din 81 de oraşe, colectarea fiind în continuare disponibilă în cele 17 magazine din Bucureşti. După colectare, măştile sunt valorificate pentru a produce energie, reducând astfel impactul asupra mediului.
Organizaţia "Oraşul Meu, Culorile Mele" estimează că aproximativ trei milioane de măşti pot fi adunate anul acesta în cadrul campaniei.
Pot fi colectate patru tipuri de măşti: măştile de plastic de unică folosinţă, măştile FFP2, numite şi N95, măştile FFP3 şi măştile chirurgicale, dacă nu provin dintr-un mediu medical. Nu vor putea fi colectate măşti din material textil, confecţionate acasă sau alte articole de protecţie, deşeuri periculoase (ascuţite, inflamabile, reactive, corozive, toxice, infectate sau patogene), deşeuri medicale, baterii, recipiente sub presiune sau sticlă spartă.