Aproape doi din trei medici din sistemul public s-au vaccinat

Aproape doi din trei medici din sistemul public s-au vaccinat

Un procent de 68,22% dintre medici s-au vaccinat cu schema completă împotriva coronavirusului, în timp ce alţi 0,30% s-au vaccinat cu prima doză, potrivit informaţiilor publicate luni de Federaţia SANITAS din România.

Pe de altă parte, 28,42% dintre medici nu s-au vaccinat, iar alţi 2,84% au fost infectaţi cu SARS-CoV-2 în ultimele 6 luni, aceştia din urmă dezvoltând anticorpi, astfel că ei pot amâna decizia vaccinării, se menţionează în comunicatul postat de Federaţia SANITAS pe Facebook.

"Medicii sunt vaccinaţi în proporţie de peste 70%! Doar 28,42% dintre medici sunt nevaccinaţi; 68,52% sunt vaccinaţi (fie cu schemă completă de vaccinare, fie doar cu prima doză); la aceştia se adaugă aproape 3 procente medici care au trecut prin boală în ultimele şase luni şi au dezvoltat anticorpi, astfel că decizia privind vaccinarea mai poate fi amânată", se precizează în documentul citat.

Numai 0,22% dintre medici declară că au contraindicaţii la vaccinare, conform organizaţiei sindicale.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt