În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate 2.878 de noi cazuri de COVID-19. Distinct de acestea, alte 757 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În total, de la începutul pandemiei, în ţara noastră au fost confirmate 703.776 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Dintre cei confirmaţi, 641.288 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
Până astăzi, 17.554 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost raportate 69 decese (44 bărbaţi şi 25 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui şi Bucureşti.