Angela Merkel s-a vaccinat pentru COVID-19. Cancelarul afost imunizat cu AstraZeneca, un ser care în Germania poate fi administrat doar persoanelor de peste 60 de ani. La scurt timp după acest moment, ea a fost huiduită în Bundestag de parlamentarii opoziţiei în momentul în care a pledat pentru introducerea de noi restricţii.
După ce majoritatea liderilor europeni s-au vaccinat pentru noul coronavirus, a venit rândul şi liderului celei mai puternice economii a Uniunii Europene. Cancelarul german Angela Merkel a făcut prima doză de Astra Zeneca. Anunţul a fost făcut pe Twitter de purtătorul acesteia de cuvânt care a ataşat şi o fotografie cu certificatul de vaccinare emis pe numele lui Merkel.
Imunizarea a decurs fără probleme. Nu la fel de bine a mers însă şi dezbaterea din Bundestag la care a participat
cancelarul. Propunerea Angelei Merkel de a interzice circulaţia pe timp de noapte în întreaga ţară a fost primită cu huiduieli.
În acest timp, oficialii sanitari din Marea Britanie le recomandă femeilor însărcinate să se vaccineze cu seruri
americane. Recomandarea vine în contextul în care, în prezent, există date care arată că vaccinurile Pfizer şi
Moderna oferă o siguranţă mai mare decât cel serul produs de AstraZeneca.
Până în prezent, în Statele Unite, aproximativ 90.000 de femei însărcinate au fost vaccinate cu serurile produse de
Pfizer şi Moderna, iar până acum acestea nu au fost raportat probleme de sănătate.