Angajatorii se tem de valul 4

Angajatorii se tem de valul 4

Cu toate că infectările scad pe zi ce trece şi măsurile de relaxare ne-au adus aproape de viaţa pe care o aveam
înainte, pandemia încă dictează pe piaţa muncii. În timp ce peste un milion de români s-au întors acasă, din diaspora, pentru că au rămas fără locuri de muncă, firmele din România nu se grăbesc să facă angajări. Managerii se tem de valul al 4-lea al pandemiei.

Relaxarea restricţiilor, redeschiderea sectorului horeca, dar şi a celui cultural nu au adus şi un imbold pe piaţa muncii.

Un studiu recent arată că angajatorii nu se grăbesc să facă angajări. Aproape 60% dintre manageri intenţionează să înceapă recrutările abia la toamnă, în timp ce peste 30% o vor face abia în 2022. Doar 9% vor să reia angajările în viitorul apropiat.

Cei mai mulţi dintre angajatori se tem de valul 4 al pandemiei, iar peste 20% suferă încă din cauza pirderilor
cauzate de criza sanitară.

Nici în ceea ce priveşte creşterea salariilor, lucrurile nu stau mai bine. 68% dintre managerii chestionaţi spun că nu vor face majorări în 2021.

Nici salariaţiii nu sunt interesaţi să facă schimbări profesionale în această perioadă instabilă.

Pandemia a influenţat întreaga piaţă a muncii. Aproximativ 1,3 milioane de români s-au intors din străinătate pentru că au rămas fără locuri de muncă din cauza crizei sanitare. Dintre aceştia, doar 310 au solicitat şomaj.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt