Angajaţii din spitale care tratează şi îngrijesc pacienţi cu COVID-19 vor primi sporuri de risc. Măsura este prevăzută într-un act normativ aprobat de Guvernul României prin care se creează cadrul legal de compensare financiară a riscurilor la care este supus personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare care are în îngrijire pacienţi diagnosticaţi cu virusul SARS-CoV-2, pe perioada situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic.
Potrivit hotărârii aprobate de Executiv, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar din spitale implicat direct în îngrijirea pacienţilor cu COVID-19 va primi un spor de până la 85% din salariul de bază pe perioada situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic.