Numărul mare de infectări cu Sars-Cov-2 a dat peste cap Ambulanţa constănţeană, care nu mai face faţă să bată
oraşul la toate apelurile de testare. S-a ajuns în situaţia în care, cei care suspectează că s-au infectat, aşteaptă chiar şi 72 de ore pentru a se testa. Pentru a rezolva problema, Ambulanţa a deschis un centru de testare chiar la dispecerat
La 7 dimineata, îIn curtea serviciului de ambulanta, se aşezau deja la coadă la testare primii constanteni.
Doua ambulante si patru asistenti medicali vor sta zilnic la dispozitia pecientilor in curtea serviciului judetean de
ambulanta. Testele sunt de tipul antigen rapid. Dacă iese pozitiv, se face un PCR şi se încarcă rezultatul pe platforma CORONA FORMS dacă este pozitiv. Urmează ca DSP să facă ancheta epidemiologică iar medicul de familie să aprobe concediul medical. Testarea este gratuită.
Municipiul Constanta are o rată de peste 30 de infectări la mia de locuitori.
Practic, la fiecare minut, trei constănţeni sună la Ambulanţa pentru a cere ajutorul echipelor de intervenţie.
Constănţenii se pot testa pentru covid şi în 144 de cabinete de medicina de familie din cele 4oo existente în oraş.