Alexandru Rafila: Masca este mai eficientă, poate, în acest moment chiar decât vaccinarea. O să port mască acolo unde e aglomeraţie în spaţiu deschis

Alexandru Rafila: Masca este mai eficientă, poate, în acest moment chiar decât vaccinarea. O să port mască acolo unde e aglomeraţie în spaţiu deschis

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că, în acest moment, masca de protecţie ar putea fi chiar mai eficientă decât vaccinarea, având în vedere răspândirea largă pe care o are virusul în acest al cincilea val al pandemiei. Rafila afirmă că va continua să poarte mască de protecţie şi în spaţii eschise aglomerate, pentru a se proteja.

Alexandru Rafila a declarat, marţi seară, la Antena 3, că decizia Curţii Constituţionale trebuie respectată cu privire la purtarea măştii în spaţii deschise. ”Nu pot să spun cum este situaţia din punct de vedere juridic, dar, în mod evident, în momentul în care o Ordonanţă este declarată neconstituţională de către Curte, decizia trebuie respectă. Mai există o prevedere legală într-o lege care se referă la utilizarea măştii de protecţie în interior care rămâne valabilă. În ceea ce priveşte utilizarea măştii în spaţiile libere, într-adevăr, odată cu publicarea hotărârii CCR utilizarea în spaţiul exterior nu mai este obligatorie”, a declarat Alexandru Rafila.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt