După luni întregi în care românii au ocolit centrele de vaccinare, numărul celor care doresc să se imunizeze a
ajuns la cote istorice. Peste 100 de mii au făcut astăzi prima doză. Evoluţia pandemiei rămâne însă îngrijorătoare. Deşi numărul cazurilor diagnosticate în ultimele 24 de ore a scăzut sub pragul de 15 mii, secţiile ATI sunt în continuare pline până la refuz, iar 415 oameni au fost răpuşi de boală. În ajutorul medicilor români au sosit astăzi echipaje din Danemarca şi Polonia.
Numărul bolnavilor de COVID internaţi în spitalele din întreaga ţară a trecut de 20 de mii. 1.881 sunt la terapie
intensivă, acolo unde potrivit specialiştilor, mai puţin de 4 din 10 oameni scapă cu viaţă. În acest context sumbru, cadrelor medicale din România li s-au alăturat colegi din alte state europene.
În fiecare zi însă România pierde echivalentul populaţiei unei mici localităţi.
Cei mai mulţi dintre cei care pierd lupta cu boala sunt nevaccinaţi. Din cele 415 decese raportate în ultimele 24 de
ore, 365 erau persoane care nu trecuseră pragul unui centru de imunizare.
Explozia de îmbolnăviri a dus însă la o schimbare a atitudinii în ceea ce priveşte vaccinarea. Ceea ce nu au reuşit
campaniile oficiale de promovare, reuşeşte acum să o facă frica de boală.
Până în acest moment, aproximativ şase milioane de români s-au imunizat cu schema completă.