A scăzut presiunea pe sistemul medical

A scăzut presiunea pe sistemul medical

În două luni au murit mai mulţi oameni decât ar fi murit în zece ani. Este declaraţia cutremurătoare a unui doctor de la Spitalul Colentina. Pentru cadrele medicale ultimele luni au fost greu de suportat. Acum, răsuflă usuraţi,secţiile covid sunt aproape goale. Dar ei, medicii, au rămas cu traume. Speră să nu mai fie nevoiţi vreodată să aleagă cine să trăiască şi cine să moară.

Cadrele medicale din spitalele din toată ţară spun că se simt ca şi cum s-ar fi trezit dintr-o comă. Au trecut prin luni de foc, au salvat mulţi pacienţi şi, din păcate, au şi pierdut mulţi. Îşi adună acum puterile şi încearcă să uite feţele bolnavilor care i-au implorat să îi ajute să trăiască.

A fost cea mai grea luptă pentru cadrele medicale şi spun că nu au cum să uite numele pacienţilor pe care i-au îngrijit săptămâni bune. Au creat cu ei o conexiune, au ascultat poveşti de viaţă şi cu ultimele puteri mulţi dintre cei bolnavi…li s-au spovedit…

În Spitalul Colentina din Capitală se simte o schimbare majoră.

Ca numărul pacienţilor să nu mai crească din nou, medicii recomandă să ne vaccinăm.Şi…dacă nu vrem să îi credem pe ei, putem să îl ascultăm chiar…pe Moş Crăciun. Moşul s-a imunizat azi cu a treia doză la Institutul Marius Nasta.

Până în acest moment, s-au vaccinat peste şapte milioane şi jumătate de români cu ambele doze.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt