97.093 de persoane vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore; doar 23.112 cu prima doză

97.093 de persoane vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore; doar 23.112 cu prima doză

Un număr de 97.093 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 23.112 reprezintă prima doză, 48.866 - doza a doua şi 25.115 - doza a treia, a informat, miercuri, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 14.071.356 de doze de vaccin pentru 7.534.684 de persoane, dintre care 7.018.127 au primit schema completă şi 1.247.765 s-au imunizat cu doza a treia.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 30 reacţii adverse, una de tip local şi 29 de tip general.

În total, de la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 19.122 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.058 de tip local şi 17.064 de tip general.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt