60% dintre profesori şi medici, imunizaţi

60% dintre profesori şi medici, imunizaţi

Valul al patrulea al pandemiei ne-ar putea prinde nevaccinaţi şi vulnerabili. Mai ales că apar din ce în ce mai multe infectări cu noile tulpini ale Sars COV 2. Grav este că dorinţa de vaccinare pare să scadă chiar şi în rândul categoriilor esenţiale.Puţin peste jumătate dintre medici s-au vaccinat. La fel stau lucrurile şi în rândul cadrelor didactice. Astfel, românii se gândesc de două ori înainte de a merge la spital sau de a-şi trimite copiii la şcoală.

O lună ne mai desparte de începerea anului şcolar iar pană acum doar 60% dintre cadrele didactice din România s-au vaccinat. În aceste condiţii, unii părinţi se tem să-şi trimită copiii în bănci. Alţii sunt însă mai puţin sceptici.

Nici cadrele medicale nu s-au înghesuit la vaccinare. Mai bine de 40% dintre ele amână momentul.

Cei mai mulţi dintre medicii care nu vor să se vaccineze cred că au trecut deja prin boală şi s-au imunizat natural.

În total, în acest moment în România procentul populaţiei imunizate a ajuns la doar 25 la sută.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt